Subiectul de astăzi este acneea și tipurile acesteia. Vă reamintesc că acest articol nu are scop medical de diagnosticare sau tratare, ci este pur informativ. Așa cum veți vedea și în continutul articolului, mersul la dermatolog este cea mai buna soluție atunci când avem probleme cu pielea mai ales când ne confruntăm cu diverse tipuri de acnee. Acestea fiind spuse, o să âncerc să fac o trecere în revistă a tipurilor de acnee existente.
Ce este acneea?
O formă des întâlnită și mai ușoară a acesteia se prezintă prin comedoane deschise adică puncte negre sau comedoane închise coșulețe albe.
Există și comedoane inflamate, sub forma unor mici umflături roșii sau rozalii, acele coșuri sub piele. Dacă ne confruntăm cu puncte negre, coșuri albe si coșuri sub piele într-un numar nu foarte mare, deobicei sub 30, putem considera că avem o acnee ușoară.
Dacă sărim de acest numar și ne îndreptăm spre 100, deja vorbim de o acnee medie. Există și posibilitatea să apară pustule, acestea fiind ca și cosurile albe, dar mai mari și cu o zona roșie în jurul lor, ele reprezintă tot o inflamație. Acestea încep să se îndrepte spre o acnee mai severă.
Iar formele grave de acnee prezintă noduli acneici care se pot forma adânc în piele și chisturi acneice, acestea fiind dureroase și mai greu de tratat. Numărul acestora nu contează, fiind deja vorba de o inflamație mai puternică.
Tipuri de acnee severe cât și medii trebuie tratate de dermatolog pentru a obține rezultatele dorite. Inclusiv în cazul în care avem o acnee ușoara, dar care ne deranjează, vizita la dermatolog ne poate ajuta foarte mult.