Skip to main content

Toner sau soluții tonice

Bună tuturor, în acest articol vorbim despre soluții tonice sau ce este un toner. Vom discuta despre felurile diferite de soluții tonice și vom dezbate un pic dacă avem nevoie sau nu de ele.
În trecut un toner avea ca rol reechilibrarea ph-ului pielii. Produsele de curățare folosite în acea perioadă erau prea alcaline, având nevoie de un mic ajutor. Soluțiile tonice erau de multe ori din păcate și ele prea astringente și conțineau foarte mult alchool.
Între timp acest lucru s-a schimbat, iar soluțiile tonice de azi, sunt foarte diferite în ceea ce privește compoziția, ph-ul și ingredientele folosite. Ele se folosesc după curățarea tenului și pot avea diverse scopuri. Întrebarea este totuși dacă avem nevoie de ele?
Răspunsul meu depinde de tipul de toner. Adevarul este că nu avem nevoie în sensul imperativ de alte produse decât: curățare, hidratare și protecție solară. Sunt totuși multe alte produse care ne aduc beneficii sau treatează o problemă atunci când este cazul. Aici intervin și soluțiile tonice. Acest nume nu li se prea mai potrivește după cum vom vedea în descrierea lor de acum.

Soluția tonică de hidratare

Soluțiile tonice de hidratare sunt o formă des întâlnită în produsele coreene, sunt soluții în general foarte lichide, uneori chiar în formă de spray. Sunt necesare? Nu neapărat. Dar pot fi plăcute de folosit, mai ales vara, pe parcursul zilei, între pașii de îngrijire sau doar când simțim nevoia. Uneori au și alte ingrediente benefice, cu scop de luminozitate, cum ar fii vitamina B3 (niaciamide) sau extractul de lemn dulce, ceaiul verde și așa mai departe.
Lăsând pielea umedă, vor ajuta și ca restul ingredientelor să acționeze mai bine. Excepția de la această regulă este vitamina A (retinol, retinal, tretinoina) sau acizii foarte puternici puși peste pielea umedă. Riscul de iritație crește dacă facem acest lucru. Un ser sau o cremă de hidratare vor fii excelente pe o bază umedă.
Eu folosesc uneori un toner de acest tip in kitul profesional, și atunci când simt nevoia și în uz personal. Pentru uz zilnic aș sugera să îl aplicați prin tapotare, direct din palme, pentru a nu irosi nici produs, nici cotonete (de dragul sustenabilității). Daca e spray cred ca este evident cum se folosește.

Pentru cine sunt potrivite soluțiile tonice de hidratare? Tuturor tipurilor de ten, cu precădere atunci când ne confruntăm cu un ten dezhidratat.

Soluții tonice de hidratare recomandate

Tip spray:

MOLECULAR SAVIOUR™ PROBIOTICS TREATMENT MIST – Nu conține parfum

SUNDAY RILEY Pink Drink Essence – Conține parfum.
DR. JART+ Ceramidin Cream Mist – Conține parfum.
Niod – SDSMNu conține parfum.
JORDAN SAMUEL SKIN Hydrate the Mist – Nu conține parfum.
ZELENS Provitamin D Fortifying Facial Mist Conține parfum de origine naturală.
ZELENS – Z Balance Prebiotic & Probiotic Facial Mist – Nu conține parfum.
JOSH ROSEBROOK Hydrating Accelerator – Conține parfum de origine naturală.
*buget limitat:
Soroci Morning Drizzle Bucket Mist – Conține parfum de origine naturală
Pyunkang Yul Mist Toner Nu conține parfum.
Sticlă normală:
I’m from Rice Toner Nu conține parfum.
OSKIA Floral Water Pure Rose & MSM Toner – Baza este apa de trandafiri, deci vom considera acest lucru ca fiind un ușor parfum natural.
*buget limitat:
Soroci Rice Repair Skin Softner Conține parfum. Are o textură mai groasă decât majoritatea.
Soroci Organic Rice Skin Toner – Conține parfum de origine naturală
Geek&Gorgeous Liquid Hydration – Nu conține parfum

2. Soluții tonice de exfoliere

Aceste tipuri de soluții tonice sunt cele pe care eu le folosesc în mod frecvent în rutina mea, deși nu zilnic și deobicei aplicate seara. Acestea sunt defapt produse de exfoliere chimică. Conțin în general acizi și uneori enzime sau chiar o cantitate mică de oțet (nu doar oțet, să nu vă vină idei de DIY :)))).
Exfolierea chimică poate fi foarte benefică atunci când avem puncte negre, câteva coșulețe, pete de hiperpigmentare, ton neuniform al pielii și așa mai departe.
În funcție de acizii folosiți, efectul poate fi și el diferit. Voi scrie un articol separat despre exfoliere, dar las și aici o clasificare generală.

Tipuri de acizi de exfoliere:

  • Alpha Hidroxy (acidul glicolic, lactic, mandelic ș.a.m.d.) care oferă luminozitate și pot avea beneficii în ceea ce privește regenerarea pielii („antiaging”).
  • Betha Hidroxy (acidul salicilic) care sunt benefici pentru tenurile mixte și grase, pentru puncte negre și coșulețe.
  • Poly Hydroxy care sunt cei mai blânzi, folositori pentru o exfoliere foarte ușoară, hidratare și un efect ușor antioxidant.
Soluțiile tonice de exfoliere preferate de mine au deobicei un mix de acizi. Atunci când le folosim, începem întotdeauna cu cele cu concentrații mici o dată sau de două ori pe săptămână și dacă simțim nevoia creștem gradual fie frecvența de folosire, fie trecem la un produs mai puternic.

Concentrația de acid

Exfolianții cu concentrații de peste 10% nu sunt deobicei menite pentru uzul de zi cu zi. Eu una prefer să folosesc concentrații mai mici de 2-3 ori pe săptămână.
O piele tânără este capabilă să se exfolieze natural destul de bine, pe când o piele mai matură va avea ciclul de exfoliere mai lung, de aceea putem crește frecvența folosirii acestor soluții de exfoliere cu trecerea timpului. Există persoane pentru care exfolierea nu este benefică deloc, deci folosirea unui exfoliant nu trebuie sa fie considerată o parte obligatorie în rutina de îngrijire.
Am vazut foarte multe persoane tinere folosind acizi puternici, gen soluția roșie de la The Ordinary de care nu numai că nu au nevoie, dar chiar s-ar putea să facă foarte mult rău pielii. Dacă folosim produse cu vitamina A, mai ales cele puternice, cum sunt cele prescrise de dermatolog (tretinoina, sau adapelene), tonerele de exfoliere pot deveni chiar inutile pentru persoanele tinere.
Bineînțeles, acest lucru depinde de la persoană la persoană, ca și celelalte aspecte din îngrijirea pielii, nu e un adevar general valabil.
Cum folosim aceste tonere? Preferabil pe o cotonetă reutilizabilă prin mișcări de ștergere. Prin aceste mișcări avem și o mica exfoliere fizică.

Soluții tonice de exfoliere potrivite începătorilor:

Deviant Skincare Gentle Resurfacing Liquid –Nu conține parfum.

Josh Rosebrook Daily Acid Toner – Nu conține parfum. Conține extracte naturale florale.

MEDIK8 – Press & Glow – Nu conține parfum. Conține un extract natural floral.

*pentru buget limitat

PIXI – Clarity Tonic – Nu conține parfum.

Geek&Gorgeous Calm Down – Nu conține parfum.

GALLINÉE – Face Vinegar – Nu conține parfum. Conține extracte naturale florale.
Sper că acest articol v-a ajutat să întelegeți diferențele dintre produsele găsite pe piață și vă invit să citiți articolul legat de exfolierea pielii unde voi menționa și produsele potrivite în funcție de rezultatele pe care ni le dorim. Până data viitoare vă urez să fiți blânzi cu voi și cu ceilalți și să rămâneți curioși!

Serie care a inspirat acest articol – Mixed makeup

Leave a Reply